Litiaza biliara
Dr Rares Simu – Specialist in Imunologie clinica si Alergologie
Ce este litiaza biliară?
Litiaza biliară (calculii biliari sau pietrele la fiere) reprezintă prezenţa de calculi (pietre) în interiorul vezicii biliare (colecistului) şi a căilor biliare care transportă bila de la ficat la intestin.
Calculii biliari sunt compuşi din colesterol şi alti constituenţi ai bilei. Ca dimensiune, ei pot fi mai mici decât un bob de grâu sau mai mari decât o minge de golf. Marea majoritate a acestor calcului nu afectează organismul, însă dacă blochează un canal excretor, atunci necesită tratament.
Principalele cauze ale litiazei biliare
Principalele cauze care favorizează apariţia litiazei biliare sunt: ereditatea, vârsta înaintată, sarcinile multiple în cazul femeilor, obezitatea, diabetul şi administrarea anumitor medicamente.
Cei mai predispuşi la această afecţiune sunt: femeile, supraponderalii, persoanele care au antecedente familiale de litiază, cei care au un nivel crescut de colesterol sau trigliceride, femeile care urmează tratament cu estrogeni în post-menopauza, gravidele, femeile care iau doze mari de anticoncepţionale orale, persoanele care fac tratament cu anumite medicamente, persoanele care suferă de ciroză hepatică, persoanele care ţin cure de slăbire repetate şi prea drastice.
Simptome și semne
- Durerea foarte intensă în partea dreaptă a abdomenului;
- Greaţa şi vărsăturile;
- Icterul (îngălbenirea pielii şi a ochilor);
- Febra;
- Lipsa poftei de mâncare;
- Închiderea la culoare a urinei;
- Scaune deschise la culoare.
Tratament
În timpul crizelor dureroase, se recomandă repaus, aplicarea de comprese reci pe regiunea dureroasă şi limitarea de o consuma numai de lichide (apă, ceai, limonadă, suc de fructe) pentru cel puţin 24 de ore. Apoi, este necesar un regim alimentar de 4-5 mese pe zi, reduse cantitativ. Durerea intensă poate fi ameliorată cu ajutorul medicamentelor antispastice şi antiinflamatorii.
O importanţă deosebita în tratamentul natural al litiazei o are schimbarea regimului alimentar, schimbarea stilului de viaţă şi menţinerea acestora după însănătoşire. Se recomandă şi consumul regulat al ceaiurilor din plante care ajută funcţia biliara, cum sunt: brusturele, păpădia, rozmarinul, cicoarea, anghinarea, frasinul, dar şi sucul de ridiche neagră. Acestea stimulează şi facilitează secreţia veziculei biliare şi eliminarea bilei.
Orice calcul biliar, odată ce devine simptomatic, trebuie eliminat. Aceasta se poate face prin intervenţie chirurgicală sau prin administrarea suplimentelor alimentare naturale. Totuşi, intervenţia chirurgicală poate fi evitată, apelând din timp la medicul specialistm care poate recomanda suplimente naturale ce conţin extracte din plante, aminoacizi şi enzime digestive, cu scopul de a sprijini funcţionarea normală a bilei şi a vezicii biliare.
Dr Rares Simu – Ofera consultatii si tratamente la Centrul de Sanatate si Viata Armonia din Bucuresti