Balonare
Recomandari oferite de catre dr Rares Simu – specialist in Imunologie clinica si Alergologie
Este dată de acumularea de gaze la nivelul tractului intestinal. Se însoţeşte de o serie de alte simptome: borborisme abdominale (zgomote în abdomen), crampe abdominale, flatulenţă (vânturi), eructaţii (râgâieli), greţuri, lipsa poftei de mâncare. De obicei, la nivel intestinal există o anumită cantitate de gaze care provin din aerul înghiţit în timpul meselor sau sunt direct produse în intestin, de către flora microbiană prezentă în mod normal la acest nivel. Atunci când această cantitate de gaze creşte apare senzaţia de disconfort resimţită de pacient.
Există mai multe cauze care duc la apariţia acestei probleme. Pe primul plan stau anumite obiceiuri sau regimuri alimentare greşite cum sunt, de exemplu, servirea mesei în grabă, nemestecarea corectă a alimentelor, conversaţiile sau chiar certurile în timpul mesei, folosirea gumei de mestecat, consumul de băuturi gazoase, anumite alimente – fasolea, mazărea, cartofii, merele, prunele, laptele, dulciurile rafinate. Este incriminat şi fumatul. Anumite medicamente pot să ducă, de asemenea, la acumularea de gaze, prin încetinirea funcţionării musculaturii intestinale şi încetinirea transportului la acest nivel.
Acestea duc la apariţia balonării, în absenţa altor afecţiuni. Există însă şi situaţii în care pacienţii suferă de anumite boli a căror consecinţă, printre altele, este balonarea. Acestea pot fi: colonul iritabil, intervenţiile chirurgicale pe abdomen, hipotiroidismul, diabetul zaharat, afecţiunile hepatice (hepatite, ciroza), tumorile abdominale, bolile care evoluează cu perturbarea funcţiei de absorbţie de la nivelul intestinului. În toate aceste situaţii, balonările apar ca un simptom al bolii de bază.
Balonările sunt descrise de pacienţi sub diferite forme: aerofagie, distensie abdominală sau flatulenţă.
Tratamentele homeopate si apifitoterapeutice, sunt foarte eficiente in tratamentul balonarii, acestea fiind recomandate dupa o evaluare globala a starii de sanatate.