Bolile sistemului Imunitar   S.O.S.  IMUNITATEA !


Dr. RAREŞ SIMU, medic specialist în Imunologie clinica si Alergologie

 

  • D-le dr. Simu, statisticile OMS arată că, în ultimii ani, incidenţa bo­li­lor imunitare a devenit îngrijorătoare pe plan mondial. În România se ob­servă acelaşi fenomen?

Este important de precizat faptul că aceste boli apar în special în socie­tă­ţile indus­tri­a­lizate, dezvoltate. În ţările sub­dezvoltate, de exemplu în unele ţări africane, alergiile sau bolile autoimune sunt foarte puţin întâlnite. Din păcate, incidenţa aces­tor afecţiuni este în creştere şi în România, iar acest lucru se observă cu uşurinţă prin numărul tot mai mare de pacienţi care se adresează serviciilor sanitare de imu­nologie si alergologie. După unele statistici recente, frecvenţa bolilor imunoalergice în ţara noastră ar fi între 10 şi 15%!


 

  •  Care este cauza acestor îmbolnăviri? Am devenit noi mai sensibili, suntem ne­putincioşi în faţa agresiunii factorilor nocivi?

Rolul fundamental al imunităţii este conser­va­rea integrităţii individului. Sistemul imunitar are rolul de a conferi organismului o stare de rezistenţă sau de protecţie faţă de o agresiune externă sau internă. Sistemul imunitar are două roluri majore:

* producerea de anticorpi – proteine care atacă substanţele străine pentru a le elimina din corp, acesta fiind numit sistem imun umoral;

* producerea de celule sanguine speciale, printre care un rol major   il au  limfocitele T, care pot ataca direct substanţele străine organismului, acesta fiind denumit sistem imun celular.

Dacă un organism este echilibrat, dezvoltat armonios, atunci cu siguranţă ar face faţă agre­siunilor externe şi interne: poluare, stres, alimentaţie chimizată, (fara fumat si alcool), suprasolicitare fizică etc. Organismul uman are sis­teme de apărare foarte bine puse la punct, printre care sistemul imunitar şi sis­temul nervos. Însă nu trebuie să uităm că aceste sisteme au în spate un sistem ener­getic, care le ţine sub control. Sistemul ener­ge­tic se reflectă şi în medicina alopată, el fiind recunoscut sub forma unui aşa-numit câmp electromagnetic, care se poate măsura (prin electroencefalogramă la creier sau electrocardiograma la inimă, de exemplu). Atunci când apare o dere­glare în acest sistem care – după părerea mea – controlează sistemul imunitar, sistemul nervos şi pe cel cardiovas­cular, automat se dereglează şi sistemele fi­zice, în principal sistemul imunitar. Dere­glarea poate să apară şi ca simplă urmare a stresului. Oamenii “moderni”, contemporanii noştri sunt foarte stresaţi, agitaţi, nervoşi, grăbiţi, iar acest lucru se vede mai ales în marile oraşe. Incidenţa bolilor imune este mult mai mare în mediul urban, ca urmare a modului de viaţă, a felului de gândire şi de comportament. Datorită modului de viaţă alert, siste­mul nervos face sinapse mult mai rapide, în creier se produc adevărate “bom­bar­damente” energetice, ceea ce duce la dere­glarea câmpului electric. Automat se dere­glează şi celelalte sisteme, iar sistemul imunitar nu mai poate face faţă agre­siunilor care vin din exterior.

Din acest motiv, aş pune pe primul plan modul nostru de viaţă. Pentru că un om care are un mod de viaţă armonios – şi aici mă refer atât la alimentaţie, exerciţiu fizic, cât şi la gândire şi interacţiunea cu ceilalţi – nu va fi afectat nicio­dată în aceeaşi măsură de factorii de mediu ca o persoană epuizată fizic, veşnic ner­voasă şi stresată. Un lucru foarte important legat de sistemul imunitar este interacţiunea dintre oameni şi gradul de afectivitate resimţit. Dragostea, bucuria şi starea de bine pe care ne-o dă acest sentiment pozitiv ne apără de boli – şi acesta e un adevăr! -, în timp ce stresul şi depresia afectează grav imunitatea organis­mului.


 

  •  Care sunt principalele afecţiuni imunitare cu care vă confruntaţi în prac­tica medicală?

În categoria celor mai “simple” boli imunitare se încadrează alergiile, care apar ca urmare a tulburărilor sistemului imunitar, în care acesta este stimu­lat în exces de un anumit factor extern – alergenul (praf, polen, aca­ri­eni, unele sub­stan­ţe din medicamente etc.). În mod normal, sistemul imunitar ar trebui să blo­cheze alergenii şi să-i eli­mine din organism. La persoanele alergice apare o reac­ţie exagerată a sistemului imunitar faţă de un anumit alergen, iar această reacţie are efecte neplăcute asupra întregului organism.

În aceste cazuri, de regulă se intervine cu tratamente de desensibilizare, prin administrarea sub formă de vaccin a unor cantităţi foarte mici şi în doze crescânde din alergenul respectiv. Atunci, organismul tinde să se obişnuiască cu alergenul, iar în momentul în care vine în contact cu el din mediul extern să nu mai reacţioneze. Vaccinarea se numeşte în termeni de specialitate imunoterapie specifică sau imunomodulare. Aici apare o problemă, pentru că foarte mulţi pa­ci­enţi sunt alergici la mai multe substanţe, iar medicina alopată poate face tra­ta­mentul de desensibilizare pentru unul sau cel mult doi alergeni deodată, deoa­re­ce există numai două căi de administrare: subcutanat şi, mai nou, sublin­gual, în acelaşi mod ca administrarea homeopatică. In schimb printr-un tratament homeopatic, de exemplu, se poate obtine o desensibilizare globala, la mai multi alergeni, administrand un singur remediu.

Există o altă mare categorie de boli imune, care include o gamă vas­tă de afecţiuni. Dintre acestea, aş pune accent pe bolile autoimune. Imunitatea este un fenomen normal, în timp ce bolile autoimune rezultă din pertur­ba­rea func­ţionalităţii sistemului imunitar. Actiunea sistemului imunitar poate fi deo­po­trivă atât be­ne­fică, cât şi în detrimentul organismului. Răspunsul imun al organis­mu­lui gene­rat faţă de structurile proprii normale este o dereglare care implică pierderea abi­li­­­tăţii sis­temului imunitar de a face deosebirea între ceea ce este propriu şi ceea ce este străin organismului. Trebuie subliniat- structurile proprii normale -deoarece in cazul cancerului lucrurile stau diferit. Aici exista structuri proprii organismului dar care nu mai au un aspect normal- celulele canceroase. In mod normal ele ar trebui indepartate de catre sistemul imunitar dar acesta nu mai recunoaste anormalitatea acestor celule si de aceea nu lupta impotriva lor.

 

Bolile de colagen

* Lupusul eritematos sistemic se manifestă prin inflamarea ţesuturilor conjunctive şi poate afecta orice organ. Leziunile de la nivelul pielii se agravează prin expunere la soa­re. Afectează pielea, articulaţiile, rinichii, inima, creierul, celulele sanguine etc. * Artrita reumatoidă – o boală sistemică în care celulele imunitare atacă şi inflamează membrana din jurul articulaţiilor. Poate, de asemenea, să afecteze inima, plămânii şi ochii. * Sclerodermia – reprezintă activarea celulelor imu­ni­tare care produc ţesut fibrozat la nivelul pielii, al organelor interne şi al vaselor mici de sânge. Afectează pielea, intestinul, uneori şi plămânii. * Sindromul Sjögren – o boală cronică progresivă ce constă în incapacitatea de a secreta sa­livă şi lacrimi. Poate să apară de sine stătătoare sau in combinaţie cu artrita reu­ma­toidă, sclerodermia sau lupusul eritematos sistemic.

Bolile neuromusculare

* Scleroza multiplă este o boală care afectează sistemul nervos central, cu debut la vârste între 20 şi 40 de ani, fiind principala cauză de handicap la adulţi. * Miastenia gravis se caracterizează prin slăbirea gradată a muşchilor, de regulă începând cu muşchii feţei, ceea ce conduce în timp la probleme motorii.

Bolile endocrine

* Tiroidita Hashimoto –una dintre cele mai frecvente boli autoimune- se manifestă prin atacul autoanticorpilor asupra glan­dei ti­roide, cea care reglează metabolismul organismului. Apare de 50 de ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Poate sa evolueze spre hipertiroidism caracterizat de producerea de hormoni tiroidieni în exces sau spre hipotiroidism  * In diabetul insulino-dependent se presupune ca exista si o implicare a  mecanismului autoimun atat umoral (anticorpii) cat si celular ceea ce determina distrugerea celulelor pancreatice beta si in consecinta producerea unei canti­tăţi insuficiente de insulină în pancreas. Poate să apară la orice vârstă, dar în special la copii şi adulţi tineri.

 

Bolile gastrointestinale

Boala Crohn este o boala inflamatorie a intestinului in care apar zone de inflamatie care apoi se fibrozeaza, se cicatrizeaza. Acest proces duce la deformari grave ale intestinului cu dereglarea tranzitului si dureri foarte mari.  Colita ulcerativă sau ulcero-hemoragica este de asemenea tot o boala inflamatorie intestinala. Aceasta afecteaza mai frecvent portiunile terminale ale intestinului gros si se caracterizeaza prin aparitia unor cheaguri de sange la nivelul vaselor de sange de la nivelul mucoasei intestinale. Ca urmare nu se mai iriga cu sange aceasta mucoasa, este distrusa (necrozata) si eliminata sub forma de scaune cu sange. Pierderea de sange in cazurile grave poate fi foarte mare si poate pune in pericol viata pacientului. Ca si in cazul tuturor bolilor autoimune si in aceste cazuri pot sa fie afectate si alte organe si sisteme.

Bolile autoimune hematologice

Anemia hemolitică se caracterizează prin distrugerea prematură a celu­lelor san­gu­ine roşii de către anticorpi. Purpura trombocitopenica idiopatica este o afectiune a trombocitelor, celulele din sange care au rol in coagulare. In aceasta afectiune apar autoanticorpi impotriva acestor celule ceea ce duce la distrugerea lor. In cosecinta apar vanatai la nivelul pielii si hemoragii cu diverse localizari. Afectiunea poate aparea in copilarie sau la adultul tanar si poate evolua acut sau cronic.

Bolile autoimune ale pielii

Pielea este de regulă prima afectată de către o boală autoimună. Există însă şi boli autoimune care afectează numai pielea, cum ar fi psoriazisul (aici mecanismul autoimun este doar una din cauze deoarece la fel ca si cancerul psoriazisul este o boala pluricauzala) , care re­pre­zin­tă o dereglare a ciclului de viaţă al celulelor pielii. Procesul de produ­cere nor­mală a celulelor de piele, care durează de regulă o lună, este accelerat la numai câteva zile, astfel încât pielea “moartă”, care nu se mai poate descuama în mod normal, dă naştere unor plăci cicatrizate.

Alte boli autoimune

* Hepatita autoimună şi ciroza biliară primară afectează anumite struc­­­turi ale ficatului. * Vasculitele reprezintă un grup larg şi heterogen de boli, carac­­te­ri­zate prin infla­ma­rea şi distrugerea vaselor sanguine la nivelul unui singur or­gan sau a mai mul­tor organe interne.

La toate aceste boli apare o reacţie a sistemului imunitar împotriva unor structuri proprii ale organismului, pe care el nu ar trebui să le atace. Cauzele aces­tor boli sunt încă neclare. S-au făcut numeroase cercetări şi există tot felul de supoziţii, se presupune chiar că la bază ar fi vorba de o infecţie virală sau bac­teriană, dar încă nu s-a găsit o cauză exac­tă.

Din punctul de vedere al medici­nei alternative, cauza apariţiei acestor boli este considerată dere­gla­rea centrului de control al siste­mului imunitar, care confundă celula proprie cu o celulă străi­nă organis­mu­lui şi atunci o atacă, pentru a o elimina. Ca atare pentru un tratament corect este nevoie sa se identifice ce a dus la acest dezechilibru (trauma emotionala, sentimente de nervozitate sau de manie permanente, anumite frustrari legate de relatiile cu cei dragi sau cu colegii de servici sau cu sefii, frustari legate de modul de viata sau de partener). Odata identificata sursa dezechilibrului, terapia trebuie sa se indrepte in directia respectiva, ceea ce va duce automat la reechilibrarea sistemului imun si la evolutia favorabila a bolii.

Bolile autoimune sunt considerate boli cronice. Este importantă diagnos­ti­carea precoce, înaintea apariţiei leziunilor organice grave (de exemplu afectările renale în lupus). În general, rareori se obţine vindecarea pacientului care suferă de o boală autoimună. De regulă, medicul urmăreşte ameliorarea su­fe­rinţelor clinice ale pacientului. Bolnavul trebuie să respecte un regim igieno-dietetic şi medical riguros. Unele boli autoimune duc la incapacitate temporară de muncă, altele duc la invaliditate sau dependenţa de o persoană apropiată. De asemenea, bolile autoimune se pot asocia între ele sau pot să evolueze în cancer.


 

  •  Rolul sistemului imunitar este să producă anticorpi – acei “soldaţi” care sunt tri­mişi acolo unde este nevoie de ei, atunci când este depistat un intrus în organis­mul nostru. Ce se întâmplă în bolile autoimune? Organis­mul nu-şi mai recunoaşte propriile organe? Spre exemplu, în hepatita auto­imună, sistemul imunitar atacă ficatul…

Anticorpii sunt specifici, ei nu atacă ficatul în general, ci o anumită com­po­­nentă din ficat, o anumită proteină. În hepatita autoimună sunt o serie de auto­anticorpi: anticorpi antimitocondriali (care atacă unele formaţiuni din nucleul celulei), anti-fibră musculară striată etc. Să vă dau un exemplu concret: la reumatismul poliarticular acut, corelaţia dintre rolul unui anticorp şi acţiunea lui exagerată a fost demonstrată ştiinţific şi este foarte clară. S-a constatat că, la apariţia unei infecţii streptoco­cice (în gât, la amigdale), sistemul imunitar a creat anticorpi pentru acest streptococ, însă aceştia nu erau perfecţi. La nivelul rinichiului sau la nivelul inimii există anumite structuri celulare asemănătoare cumva cu struc­tura streptococului. Şi atunci, anticorpul, dezorientat datorită faptului că nu era per­fect, a atacat şi structurile care semănau cu microbul, respectiv celulele din rinichi, inimă şi cartilajele articulare.

Aceasta este exemplul clasic de boală auto­imună. La alte boli nu se ştie care este cauza care le-a determinat, ea doar se presupune. Şi la scleroza multiplă este cert faptul că apar anumiţi anticorpi, dar aici nu mai este vorba numai de anticorpi, ci mai degrabă de imunitatea mediată celular – apar anumite celule care atacă mielina şi produc zone de inflamaţie în jurul tecii de mielină care ulterior, după ce dispare faza acută de inflamaţie, se fibrozează, se sclerozează. Apoi vine un alt  episod, cu o nouă fază de inflamaţie în jurul celei deja existente, care la rândul ei se sclerozează, iar boala se agravează. Din acest motiv boala se numeşte scleroză în plăci.

Mai există o altă categorie de boli care ţin tot de sistemul imunitar, numite sindroame de imunodeficienţă, printre care şi HIV. Acestea pot fi dobân­dite sau moştenite (defecte genetice caracterizate prin lipsa unor factori de sinteză ce in­tră în componenţa sistemului imunitar – anticorpi sau anumite proteine).


 

  •  Există un segment de vârstă mai expus la riscul de îmbolnăvire?

Bolile imunoalergice şi autoimune sunt caracteristice populaţiei tinere, dar pot să apară chiar de la naştere (de exemplu imunodeficienţele primare, lu­pu­sul neonatal etc.), imuno­de­ficienţele moştenite apare mai ales în copilărie, iar sindromul de imuno­defi­cienţă dobândit poate să apară la orice vârstă. Bolile imu­noalergice şi cele autoimune apar la copii, adolescenti si  adultul tânăr, până în 40-45 de ani, toc­mai pentru că este vorba de o reacţie exagerată a sistemului imunitar, aşadar aces­ta trebuie să fie puternic. La polul opus pot da exemplul bolilor imuno­aler­gice, care “se liniştesc” de la sine pe mă­sură ce pacientul înaintează în vârstă, tocmai ca urmare a “îmbătrânirii” siste­mu­lui imunitar, acesta nemaiavând forţa să reacţioneze în mod exagerat la factorii alergeni.


 

  •  Diagnosticarea acestor boli se face cu uşurinţă, sau multe dintre ele sunt des­coperite târziu, când şi opţiunile terapeutice sunt limitate?

Alergiile se pot diagnostica uşor, deşi de multe ori se pot confunda cu alte boli (raceli, bronsite, pneumonii). Bolile autoimune se diagnostichează foarte greu, pentru că ele au un ta­blou clinic foarte complicat. De exemplu, la lupusul eritematos diseminat există anumite criterii clinice (simptome, semne) şi anumite analize de laborator care pot orienta medicul spre acest diagnostic. Însă trebuie să fie prezente cel putin 5 dintre aceste criterii pentru a putea pune diagnosticul de certitudine, nu există o singură analiză care să dea un diagnostic clar. Trebuie, de asemenea, interpretată în mod repetat evoluţia rezultatelor analizelor. Câteodată, în faza de debut, unele boli au simptome şi din lupus, şi din dermatită, este un amalgam de semne care dezorientează medicul.


 

  • Tratamentul bolilor imunitare este dificil de realizat? Ce şanse de vinde­care au aceşti bolnavi?

Din păcate, majoritatea bolilor autoimune nu se pot trata. Incurajator pen­tru pacienţi este faptul că ele au o evoluţie lentă, influenţată doar de unii fac­tori externi, la care pot fi atenţi, astfel încât boala să nu se agraveze. Medicina alopată poate ţine sub control bolile auto­imune cu antiinflamatoare şi cu imuno­modulatoare (me­di­­camente care modulează răspunsul imun: cortizon, dar şi inter­feron, fo­lo­sit în scleroza multiplă). Medicina alternativă este cu totul alt­ce­va, pentru că aici se recomandă tra­ta­­­mentul în funcţie de particularităţile pacien­tu­lui. Chiar dacă terapiile naturale acţionează mai lent, ele pot să vindece boala, pentru că acţionează asupra cauze­lor care au declanşat-o, dar nu trebuie să uităm că o boală cronică necesită un timp mai îndelungat de vin­de­care. Terapiile natu­rale nu suprimă simptomele, ci vindecă problema res­pectivă, acţionează total di­fe­rit. Eficiente sunt şi tratamen­tele alternative, chiar şi în evoluţiile acute, cum este homeopatia sau acupunc­tura. Întotdeauna trebuie evaluat foarte bine paci­entul, apoi se stabileşte ce anume este benefic pentru el şi ce nu. Eu cred că se pot împleti foarte bine cele două ramuri ale medicinei. De regulă, eu combin tra­ta­mentele – recomand atât remedii homeopate, cât şi extracte din plante, dar sunt şi cazuri când trebuie să apelez la medicamente alopate. Spre exemplu, la un pa­cient alergic în criză, eu dau un antihistaminic pentru a stopa pe moment efectele alergenului, dar mă concentrez şi pe tratamentul terenului alergic, în aşa fel încât anul următor să nu mai facă alergia respectivă. Acest lucru se obţine foarte greu prin vaccinarea clasică, pentru că ea durează minimum trei ani şi, chiar şi după aceea, trebuie continuat tratamentul cu medicaţie de protecţie antihistaminică, pentru că testele de alergie se negativează foarte greu.


 

  • Cât de bune sunt imunomodulatoarele pentru pacienţii care suferă de boli imunitare?

Există puţine imunomodulatoare alopate, iar acestea au în princi­pal rol imunosupresor – să diminueze reacţia exagerată a sistemului imunitar. Majori­ta­tea bolilor autoimune se tratează cu cortizon, dar mai sunt folosite şi alte sub­stan­ţe. În medicina alopată se studiază foarte mult “pe bucăţi”, iar când se ajunge la partea practică, de tratament, acesta este cam acelaşi pentru toate bolile. Di­fe­ră doar dozele… Chiar dacă voi fi blamat de colegii mei medici, trebuie să re­cu­nosc faptul că faţă de beneficiile pe care le aduc bolnavilor, aceste medica­men­­te au prea multe efecte secundare. De aceea trebuie calculate întotdeauna riscurile şi be­ne­ficiile pe care un medicament le poate aduce pacientului. Desigur, sunt nu­merose situaţii în care aceste medicamente au un rol benefic – cazuri cu evo­luţie bruscă, ce trebuie tratate urgent.


 

  • Produsele naturale şi dieta ali­men­tară au efecte benefice în comba­terea efec­­telor nedorite ale bolilor imu­nitare?

Bineînţeles! Sunt multe plante cu efecte imunomodulatoare dovedite, echinacea şi gheara-mâţei fiind folosite frecvent în tratamentul natural al unor boli ale imunităţii. Despre propolis nici nu mai are rost să amintim… acesta are peste 200 de substanţe benefice organismului uman, printre care vitamine, mine­rale, antioxidanţi, substanţe antiinflamatoare, chiar şi antibiotice naturale. De ase­menea, tinctura de plop negru – propolisul vegetal – are certe proprietăţi imu­no­modulatoare. Antioxidanţii, care includ vitamine şi anumite elemente ca sele­niul sau zincul, au un rol foarte important în protecţia sistemului imunitar. Sunt şi anumite alimente sau fructe cu un conţinut mai bogat în aceste oligoelemente sau antioxidanţi şi atunci poţi să-i recomanzi pacientului să includă în dietă aceste principii care au efecte benefice.


 

  • Se poate face o profilaxie eficientă în cazul afecţiunilor imunitare?

Da, şi aici punem pe primul plan modul de viaţă, de gândire, de interac­ţio­nare cu ceilalţi. Stresul, spre exemplu, este un factor agravant major. Multe dintre aceste boli se declaşează în urma unei traume emoţionale. Profilaxia nu se adresează strict vreuneia dintre boli, ci sistemului imunitar în ansamblu. Trebuie să aplicăm principiile de viaţă sănătoasă pe care le ştim cu toţii, dar pe care nu le aplică nici unul dintre noi. Pe primul plan – pe lângă exerciţiul fizic, alimen­taţia raţională, legătura cu natura – este modul nostru de a gândi, de a acţiona, modul cum ne este organizată viaţa. Trebuie să avem linişte, trebuie să ne bucurăm, tre­buie să iubim, trebuie să dăruim, trebuie să avem încredere în forţele proprii, in­di­ferent cât de grea este pentru unii dintre noi existenţa. De asemenea, speranţa în ziua de mâi­ne şi rugăciunea ne pot ajuta să facem faţă oricăror încercări.


 

  • Suntem în prag de iarnă. Cum ne putem întări sistemul imunitar, astfel încât să nu ne confruntăm cu neplăcerile sezonului rece?

În această perioadă trebuie făcute cure constante. Sunt foarte bune echi­nacea, propolisul, extractul de usturoi sau usturoiul ca atare, bitterul suedez. De exemplu, 30-40 de picături din tinctură de propolis, de două ori pe zi, un gram de extract de usturoi pe zi, sau remedii homeopate gen Oscillococcinum sau Imunogrip. În plus, este absolut necesară o alimentaţie adecvată, bogată în fructe şi legume proaspete, dar şi sucuri de fructe şi legume. O cură cu suc de kiwi sau consumul ceaiului de măceşe ajută sistemul imunitar să fie “paznic de nădejde” în faţa atacurilor virale din această perioadă.


 

Articol realizat impreuna cu Florentin Popa –redactor  Formula As

 Dr. RAREŞ SIMU, medic specialist în Imunologie clinica si Alergologie, ofera consultatii pentru evaluarea si tratamentul afectiunilor care privesc Imunitatea organismului .