Cancer gastric – Dr Rares Simu Specialist in Imunologie clinica si Alergologie

Cancerul care apare la nivelul stomacului se numește cancer sau neoplasm gastric. Acesta este o afecțiune malignă, în care celulele neoplazice apar inițial la nivelul mucoasei gastrice și apoi se extind dincolo de peretele stomacului în țesuturile învecinate. Incidența este mai crescută la sexul masculin, iar vârsta medie la care survine este de 50-70 de ani.

Principalele cauze ale cancerului gastric

Printre principalele cauze ale canceruluui gastric s-au identificat: dieta bogată în sare, fumatul, dieta săracă în vitamine, seleniu şi fibre vegetale, alte intervenţii chirurgicale gastrice, obezitatea, expunerea la radiaţii, vârsta înaintată, infecţia cu virusul Epstein-Barr, infecția cu Helicobacter-pylori, dar și factorii genetici.

Simptome și semne

Cancerul gastric prezintă de multe ori simptome nespecifice şi din această cauză majoritatea pacienţilor se prezintă la medic cu boala în stadiu avansat. Aceste semne ale cancerului de stomac sunt adesea similare cu cele pe care le manifestă pacienţii cu gastrită sau ulcer. Din acest motiv cancerul gastric este deseori diagnosticat târziu.

În faza incipientă, persoanele care suferă de cancer gastric pot avea:

  • Indigestie persistentă;
  • Disconfort abdominal;
  • Arsuri la stomac;
  • Senzaţie de prea plin foarte repede în timpul mesei;
  • Senzaţie de balonare imediat după masă;
  • Dureri la nivelul stomacului sau în capul pieptului;
  • Senzaţie de rău/ greaţă.

Într-un stadiu mai avansat, simptomele ce pot apărea sunt:

  • Dificultatea la înghițiere;
  • Vărsături, uneori cu sânge;
  • Pierderea în greutate;
  • Amețeli, anemie, oboseală;
  • Constipație sau diaree etc.

Tratament

Există mai multe posibilități de tratament pentru pacienții cu cancer al stomacului. O parte dintre acestea sunt standard (intervenția chirurgicală, chimioterapia, radioterapia), iar altele sunt deocamdată testate în cadrul unor studii clinice.

Terapia biologică este un tratament natural care se folosește de sistemul imunitar propriu al pacientului. Sunt folosite substanțe produse de organism sau din natură, cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul. Acest tip de tratament poarta numele de bioterapie sau imunoterapie.

Ca regim alimentar, este necesar să se elimine total consumul proteinelor animale, a cărnii, lactatelor (inclusiv brânza), albușului de ou, dar și a zahărului rafinat și a uleiului rafinat. Alimentele care trebuie să fie consumate cu preponderență sunt legumele și fructele, cât mai proaspete, dar cât mai puțin preparate termic și să nu fie ținute la frigider.