Hemoroizii – Cauze, simptome si tratament

Ce sunt hemoroizii?

Hemoroizii sunt vene dilatate la nivelul peretelui rectului şi anusului, care provoacă durere, mâncărime şi uneori hemoragii. Există două tipuri de hemoroizi: hemoroizi interni şi hemoroizi externi. Hemoroizii interni se dezvoltă în anus, nu cauzează durere, dar pot provoca sângerări minore. Hemoroizii externi sunt foarte dureroşi şi pot să sângereze abundent. Ambele forme de hemoroizi se pot agrava în timp, transformându-se în hemoroizi prolabaţi, care devin vizibili la exterior, cu aspect de gâlmă moale şi dureroasă în jurul anusului.

Principalele cauze ale hemoroizilor

Apariţia hemoroizilor poate fi datorată mai multor factori, precum: sedentarismul, regimul alimentar, constipaţia, diareea, obezitatea, sarcina şi naşterea, suprasolicitarea fizică constantă prin ridicarea de greutăţi etc. Există şi persoane la care există o disfuncţie congenitală a vaselor sangvine de la nivelul rectului ce favorizează dilatarea acestora în timp, mai ales sub acţiunea conjugată a principalilor factori cauzatori enumeraţi.

Simptome și semne

  • Senzaţia de mâncărime în zona anusului;
  • Scaunele cu sânge;
  • Inflamarea vizibilă la exterior a hemoroizilor;
  • Durerea la defecare, mers şi stat în şezut;
  • Senzaţia de corp stăin în anus;
  • Scurgeri de mucus cu sânge.

Tratament

Un prim pas destul de important în tratarea hemoroizilor este respectarea unui regim alimentar cât mai bogat în fibre vegetale pentru normalizarea tranzitului intestinal şi evitarea pe cât posibil a alcoolului, condimentelor, cafelei şi tutunului.

La nivel local, se vor aplica unguente cu efect antiinflamator pentru a ameliora simptomele şi disconfortul major al pacientului.

Cele mai eficiente, dar şi dureroase metode de tratare a hemoroizilor sunt anumite procedee minim invazive, precum: sclerozarea (ligaturarea), crioterapia, tratamentul chirurgical, laser-terapia şi terapia cu radio-frecvenţă.

Pentru tratamentul pe cale naturistă se recomandă consultarea unui medic specialist în medicina alternativă, care poate recomanda fitoterapia, homeopatia sau presopunctura în funcţie de gravitatea bolii şi nevoile specifice fiecărui pacient.

 

Dr Rares Simu  – Specialist in Imunologie clinica si Alergologie la Centrul de Sanatate si Viata Armonia

Tel: 0736.494.097