Informatii oferite de Dr Rares Simu – Specialist in Imunologie clinica si Alergologie
Hepatita este o boală a ficatului în care, datorită inflamaţiei şi distrugerii celulelor hepatice, este afectată buna funcţionare a acestuia. Există două forme de hepatită (după perioada de timp în care evoluează): acută (se vindecă în câteva săptămâni, în funcţie de cauză) şi cronică (evoluează ani de zile şi în majoritatea cazurilor nu se vindecă). Fiecare din acestea are la rândul ei mai multe tipuri.
Cauzele care produc hepatita sunt variate: infecţiile cu virusuri (A, B, C, D), alcoolul, substanţele toxice industriale (tetraclorura de carbon, clorura de etilen etc.), substanţele toxice din ciuperci (în special, din specia Amanita), unele medicamente (acetaminofen, fenitoina, metyl-dopa, izoniazida, sulfamida, anticoncepţionale orale), bolile autoimune.
Cele mai frecvente cauze ale hepatitei sunt de natură infecţioasă.
Hepatita virală tip A se transmite pe cale fecal-orală. Aceasta înseamnă că virusul se elimină prin scaunul bolnavului şi se transmite prin mâini murdare, alimente, fructe nespălate şi apă contaminată.
Din cauza modului de transmitere, ea evoluează, de obicei, în cadrul unor comunităţi sau colectivităţi (familii, grădiniţe, şcoli). O bună igienă previne apariţia acestei forme de hepatită. Acest tip are o evoluţie exclusiv acută, nu se cronicizează niciodată. După boală, apare imunitatea (rezistenţa) la virusul de tip A, datorită anticorpilor.
Hepatita virala de tip B se transmite prin sânge infectat, în cadrul diferitelor intervenţii medicale (transfuzii, injecţii, operaţii, intervenţii stomatologice); prin contact sexual; la naştere (de la mama infectată la nou născut).
Hepatita B are o evoluţie acută, după care se poate vindeca sau se cronicizează (sub 10 % din cazuri). Există şi cazuri în care infecţia acută trece neobservată şi apare direct boala cronică.
Hepatita virală tip C se transmite în principal prin sânge; prin contact sexual; prin coabitare, în cadrul unei familii unde există un pacient infectat; la naştere, de la mamă la copil.
Frecvent, acest tip de hepatită este descoperit doar în faza cronică, deoarece, în majoritatea cazurilor, faza acută este fară manifestări vizibile. Se cronicizează un procent mai mare de cazuri decât tipul B şi, de asemenea, are o evoluţie mai severă (20-30 % evoluează în mai puţin de 10 ani spre ciroză).
Manifestări. Simptomele care apar în hepatită sunt generale: scăderea poftei de mâncare, greaţă, vărsături, dureri musculare, dureri articulare, erupţii cutanate, subfebrilităţi (temperatură de 37-37,5 ° C).
Ulterior apar simptome specifice: jenă, dureri în partea dreaptă a abdomenului (datorită măririi ficatului), icter (îngălbenirea pielii şi a mucoaselor), urină închisă la culoare, scaune decolorate.
În forma acută, care se manifestă clinic, aceste simptome sunt mai accentuate şi durează câteva săptămâni. Există şi forme care trec neobservate pentru că nu au simptomatologie evidentă. În forma cronică simptomele sunt mai diminuate şi au evoluţie lungă în timp, cu perioade mai bune sau mai rele.
Evoluţia depinde de cauza care a provocat hepatita. Cea de tip A are o evoluţie bună şi nu se cronicizează. Cele de tip B şi C pot să se cronicizeze şi să ajungă la ciroză hepatică (mai frecvent tipul C). Cele toxice se cronicizează sau ajung la ciroză în foarte puţine cazuri, dar forma acută (în special cea dată de intoxicaţia cu ciuperci) poate să pună în pericol viaţa, prin distrugerea masivă a ficatului (aşa numita hepatită fulminantă sau atrofia acută galbenă a ficatului).
Stabilirea diagnosticului. Diagnosticul de hepatită se face pe baza manifestărilor de mai sus, dar mai ales prin examinări de laborator. Se determină din sânge anumite substanţe, transaminaze, a căror valoare crescută arată că este prezentă o inflamaţie la nivelul ficatului, care distruge celulele hepatice. Din această cauză, substanţele respective se eliberează în sânge în cantitate mai mare decât normal. Pe lângă aceste analize, mai sunt importante şi altele: bilirubina, care arată cât este de grav icterul; fosfataza alcalină, la fel; gamma glutamil transferaza, este crecută mai ales în hepatitele provocate de alcool; proteinele totale şi raportul între diferitele tipuri de proteine (proteinograma) sunt importante în formele cronice, pentru aprecierea gravităţii bolii.
O analiză extrem de importantă, care se face tot din sânge, constă în determinarea exactă a tipului de virus care a provocat hepatita. Prin aceasta, se stabileşte despre ce formă de hepatită este vorba şi se poate aprecia tratamentul şi evoluţia bolii.
Dintre examinările imagistice, cea mai importantă este ecografia abdominală, care permite vizualizarea ficatului, cu aprecierea formei, volumului, structurii acestuia, gradului de distrucţie a celulelor hepatice.
Scintigrafia hepatică aduce în plus informaţii despre funcţia ficatului şi ajută la stabilirea gravităţii bolii, putându-se aprecia evoluţia spre ciroză.
Dl Dr Rares Simu – specialist in Imnunologie clinica si Alergologie, ofera consultatii pentru evaluarea si tratamentul natural al hepatitei.
