Răspuns pentru DORA, F. AS nr. 1217 – “Am colon iritabil şi nu pot avea o viaţă normală”

Dr. RAREŞ SIMU – Centrul de Sănătate şi Viaţă “Armonia”, Bucureşti, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58

 

Colonul iritabil reprezintă cea mai frecventă pro­blemă digestivă pentru care se solicită consultaţie medicală. În principal, este vorba despre o tulburare funcţională a colonului (dar nu numai, ci şi la nivelul intestinului subţire), care se manifestă prin tulburări ale tranzitului intestinal şi dureri abdominale. Apare mai des la adulţii tineri şi, dintre sexe, mai ales la femei.


Cauzele care o produc sunt multiple, cele mai importante ţinând de factorii psiho-emoţionali, ali­mentari şi ca efecte secundare după unele medica­mente.
Factorii psiho-emoţionali sunt pe primul plan în producerea acestei afecţiuni. Ast­fel, persoanele cu un caracter im­pulsiv, care se enervează repede şi mai ales cele care nu îşi mani­festă aceste sentimente sunt mai predispuse.
Factorii alimentari influen­ţea­ză şi ei manifes­tările din colonul iritabil. Scăderea consumului de legume şi fructe are o influenţă negativă asupra afecţiunii, agra­vându-se spasmele dureroase ale intestinului, datorită reducerii vo­lu­mului materiilor fecale. Mesele luate în grabă, fără un program regulat, în condiţii de nervozitate sau supărare, au acelaşi efect de amplificare a simpto­melor. Asupra colonului iritabil acţio­nează, deosebit de nociv, consumul cronic şi, mai ales, abuzul de condi­mente, alcool şi tutun.


Principalele probleme care apar sunt durerile ab­dominale, modificarea tranzitului intestinal, balo­nările şi indispoziţia generală.


Durerile pot să apară în oricare parte a abdo­menului, dar mai frecvente şi caracteristice sunt cele care se simt în zona centrală şi în partea stângă jos. Apar sub formă de colici, declanşate de multe ori de alimentaţie, şi care se ameliorează sau dispar după scaun. Durerea mai poate să fie percepută sub dife­rite forme: arsură, distensie, jenă dureroasă şi înţe­pătură.


Pe lângă agravarea dată de alimentaţie, durerile mai sunt influenţate şi de starea psiho-emoţională a pacientului, atunci când acesta este relaxat şi odihnit, durerile putând să dispară în totalitate.


Modificarea tranzitului intestinal însoţeşte întot­deauna durerile. De obicei, predomină constipaţia. Atunci când se prelungeşte durata constipaţiei, pe lângă materiile fecale, pacienţii pot să elimine mucus (o substanţă semilichidă, gelatinoasă). Perioadele cu constipaţie alternează cu cele cu diaree. În această situaţie apar scaune, de obicei dimineaţa, obligând pacientul să meargă urgent la toaletă sau chiar tre­zindu-l din somn. La anumiţi pacienţi, predomină dia­reea, cum este şi cazul dvs. Diareea poate să fie pro­vocată de situaţii stresante sau de alimentaţie. Frec­vent, este precedată de crampe abdominale, care sunt ameliorate sau dispar după eliminarea scau­nului.
Balonările sunt un simptom supărător. Pot să fie corelate cu alimentaţia (apar în special după ce pa­cienţii mănâncă) sau sunt independente de aceasta, bolnavii simţindu-se balonaţi chiar şi pe stomacul gol.
Aşa cum am menţionat, pacienţii cu colon iritabil au de multe ori şi tulburări psiho-emoţionale: depre­sie, anxietate (frică fără un motiv bine definit), irita­bilitate, nervozitate excesivă. La acestea se adau­gă aşa-numitele simptome neuro-vegetative: palpita­ţii, transpiraţii reci, stare de oboseală permanentă, tul­burări de ciclu la femei şi scăderea dorinţei sexuale.


 

Pentru stabilirea diagnosticului, trebuie urmărită evoluţia bolii. Există un contrast între intensitatea simptomelor, în special a durerii, care sunt foarte pregnante, şi starea generală a pacientului, care nu este foarte mult influenţată. Cu cât evoluţia este mai lungă, fără alte complicaţii, cu atât este mai probabil diagnosticul de colon iritabil. Chiar dacă diagnos­ticul este evident şi fără ajutorul investigaţiilor, la unii pacienţi acestea trebuie efectuate complet. Este vorba despre acei pacienţi care au o componentă psiho-emo­ţională importantă şi care sunt convinşi că suferă de o boală foarte gravă, de obicei, de cancer. Ei nu pot fi convinşi altfel decât prin efectuarea unui număr cât mai mare de analize complexe, care să le arate că, de fapt, suferă de colon iritabil. Este impor­tant să capete această convingere, evoluţia afecţiunii fiind ulterior influenţată pozitiv. Metoda cea mai bună este colonoscopia, unde se vizualizează colonul în întregime.


În tratamentul colonului iritabil, pe primul plan stă rezolvarea problemelor psiho-emoţionale ale pa­cientului, pentru a-şi redobândi echilibrul interior.


Regimul alimentar este de asemenea important. Aici, cel mai bun medic este pacientul însuşi, deoa­rece fiecare trebuie să-şi adapteze regimul în funcţie de alimentele pe care le tolerează. Există o mare variaţie individuală, unii suportând foarte bine anu­mite alimente, în timp ce alţii nu. Se pot face doar câ­teva recomandări cu caracter general:
* excluderea consumului de alcool, cafea şi re­nunţarea la fumat;
* alimentaţia să fie regulată, cu 3 mese pe zi, bine echilibrate şi fără excese;

* evitarea anumitor legume care conţin fibre tari – varza, castraveţii, ridichile, fasolea, ţelina;
* excluderea laptelui, dacă există intoleranţă la lactoză.
Pe lângă aceste măsuri igie­no-dietetice, în cazul dvs., pen­tru că tranzitul intestinal este accelerat, se recomandă o serie de tratamente naturale. Argila are proprietăţi antiinflamatorii, dezinfectante, de favorizare a vindecării leziunilor mucoasei. Se face o cură de 3 săptămâni, după care se face o pauză de 10 zile şi se reia. Se foloseşte o lingură de pulbere la un pahar, dizolvată în apă de izvor sau apă plată. Se prepară cu o seară înainte de a se con­suma. În primele două zile, se bea doar apa de deasupra argilei, care se depune la fund. În zilele următoare, se amestecă şi se con­su­mă tot conţinutul. În prima săptămână, se bea un pahar pe zi, dimineaţa, apoi 2 pahare pe zi, di­mineaţa şi seara, iar în ultima săptămână, 3 pa­hare pe zi, dimi­neaţa, la prânz şi seara.
Afinele se folosesc ca atare, sub formă de fructe, sau sub formă de pulbere uscată sau comprimate; se administrează înainte de masă, până la ameliorarea simptomelor (diareei), nu mai mult de o săptă­mână, în doze mai mari; ulterior, pentru întreţinerea efec­tului, se scade doza. O com­binaţie bună din plante, sub formă de pulbere admi­nistrată sub limbă, o dată la 6 ore, este următoarea: afin, izmă, muşeţel, păt­lagină.


Există o serie de remedii homeopate care vă pot ajuta, în funcţie de particularităţi.
* Podophyllum: este indicat când există scaune apoase care sunt precedate de zgomote în burtă (borborisme) şi apoi de dureri; după ce a avut scaun, pacientul nu se simte mai bine, ci continuă să aibă senzaţia de fierbere în burtă şi dureri.
* Aloe: este indicat la cei care prezintă aceleaşi simptome ca mai sus, dar care după ce au avut scaun se simt mai bine.
* Ars album: utilizat în cazurile în care există şi vărsături; pacienţii au senzaţie de arsură în rect şi în stomac, sunt foarte agitaţi şi obosiţi.
* Carbo vegetabilis: poate fi administrat la pa­cienţii care, pe lângă simptomele de mai sus, pre­zintă şi balonare puternică însoţită de eructaţii.
* Sulphur: indicat pentru cei care au scaune apoa­se galben-verzui, care apar în special dimineaţa.

Dr. RAREŞ SIMU – Centrul de Sănătate şi Viaţă “Armonia”, Bucureşti, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58