Dr Simu Rares – medic de 10 . Interviu Marina Almasan

Diverse

“Principalul “simptom” al unui medic de 10 este VOCAȚIA” – interviu cu dr. RAREȘ SIMU, specialist în imunologie clinică și alergologie

 

Cineva îmi demonstra, mai deunăzi, că toți medicii buni au plecat din țară. Mai întâi l-am privit lung. Apoi a  urmat un dialog în contradictoriu ( specialitatea mea!) în care l-am combătut cu argumente. Iar argumentele mele erau , de fapt, exemplele medicilor de excepție , pe care am avut ocazia să-i cunosc : ca om de televiziune, ca jurnalist și, uneori, chiar și ca pacient. N-or fi fost , oare, curtați de spitalele puternice ale lumii? Ași! Ba bine că nu! Dar au rezistat tentației de a pleca prin depărtări și au ales să-și profeseze nobila meserie în țara lor. Să aducă sănătate conaționalilor lor, ca un fel de  datorie de onoare, față de dascăli, față de părinți si – chiar dacă pare , poate, usor festivist – față de țara lor. 

Doctorul Simu este clujean ( ardelenii sunt patrioți prin definitie – o știe foarte bine jumătatea mea ardelenească!) . În Cluj s-a născut, în Cluj  a învățat, acolo trăiește, acolo au venit pe lume și au crescut copiii  săi. Și tot acolo, strălucitul medic imunolog și alergolog îi vindecă, de decenii bune,  pe români. Și ce noroc că, la un moment dat – cu siguranta la insistențele și cu sprijinul  unor oameni de bine –  medicul Rareș Simu a decis că de stiința sa au dreptul să profite cât mai multi. Și, cu riscul unei vieți mult mai agitate și mereu pe drumuri, a ales sa se împartă între Clujul său iubit și kilometrul zero al țării. La Centrul de Sănătate și Viață ARMONIA din București, dr. Rareș Simu face minuni. Le dă o șansă celor care și-au pierdut, prin alte parți, speranțele. Și nu puțini sunt cei care spun : “Dacă nu era Rareș Simu, astăzi n-aș mai fi fost în viață”…

    Iată câteva date precise despre invitatul nostru de astăzi : Dr. Rares Simu este  specialist in Imunologie clinica si Alergologie, dar și în evaluare cu ajutorul iridoscopului.  Este absolvent al Universitatii de Medicina “Iuliu Hatieganu” din Cluj, cu specializare in homeopatie. Formulele magistrale oferite de doctor Rares Simu reprezintă solutia ideala pentru reechilibrarea organismului,  prin dezvoltarea sistemului propriu de aparare. In farmaciile României exista nenumărate produse homeopate care ii poarta numele. Eroul nostru de astăzi este autor al brevetului “Metoda de tratament prin campuri electro-magnetice”. El semnează cartea “Boli digestive” dar este și autorul unor numeroase lucrari stiintifice,  prezentate la conferinte nationale si internationale. 

      Am ținut morțiș să-l cunosc personal pe dr. Rareș Simu, să-i solicit un interviu. Care, după o îndelungata asteptare, datorată unui program draconic de lucru, mi-a fost acordat. Citiți-l! Dincolo de faptul că veți cunoaște un medic de excepție, veți afla o seamă de lucruri extrem de importante pentru sănătatea voastră! 

Marina Almășan : – Ca să ajungem la performanțele dvs de astăzi, vom începe cu o întrebare…din Trecut! Cand ați simțit pentru prima oară înclinația spre medicină? 

Dr. Rareș Simu : – Nu imi amintesc un moment anume in care am decis ca vreau sa devin medic. Eu m-am nascut si am crescut intr-un oras –Cluj Napoca- cu traditie in invatamantul medical.  Practic dupa ce am inceput liceul devenise cumva limpede pentru mine ca asta vreau sa fac. In acea perioada multi dintre colegii mei isi doreau  sa devina medici si era chiar o concurenta intre liceul nostru- actual Colegiul National George Cosbuc si alte 2-3  licee, legat de numarul celor care reuseau din prima admiterea la facultatea de medicina.  Trebuie sa va spun ca in acea perioada concurenta la admitere era extrem de mare, cam 10 -12 candidati pe un loc. Asa ca m-am inscris si eu in aceasta traditie de a dovedi ca liceul meu este cel mai bun.  

Marina Almășan : – …și ați reușit! Vine, oare,  această înclinație de undeva anume? Există “antecedente” în familie? 

Dr. Rareș Simu : – Intr-adevar exista si o inclinatie din familie. Tatal meu a fost pasionat de medicina, chiar  a urmat primii doi ani de studiu, dar ulterior a virat spre  altceva si a devenit tot doctor… dar in stiinte economice si juridice. Pe langa asta aveam unchi , matusi, chiar nasii mei erau medici si chiar profesori la facultatea de medicina, eu crescand in aceasta atmosfera. Mai mult, tatal meu avea relatii de prietenie cu multi dintre fostii lui colegi de la medicina, unii dintre ei devenind intre timp profesori si chiar sefi de clinici. Bunicul meu a avut o relatie foarte apropiata cu Emil Hatieganu, fratele intemeietorului scolii de medicina interna clujene- Iuliu Hatieganu  Sigur ca tot acest mediu si in special influenta tatalui meu au contibuit la certitudinea pe care va spuneam ca o aveam in liceu, de a urma o cariera in domeniul medical.

Marina Almășan : – Ador oamenii hotărâți, care nu se opresc nicio clipă din drumul lor! Dar spuneți-mi, de ce ați optat pentru Alergologie și Imunologie clinică?

Dr. Rareș Simu : – In timpul facultatii am fost atras de chirurgie. Mergeam la spital si in afara orelor de curs si participam la actiivitatea din camera de garda. Uneori intram in sala de operatii si asistam la diverse interventii chirurgicale. Imi doream initial sa devin chirurg. Cand am terminat facultatea, in Cluj,  incepuse  constructia unui spital de urgenta nou. Toti colegii erau entuziasmati de viitorul spital, mai ales ca in aceea perioada rula un serial de mare success , ER- camera de urgenta-, exact pe acest subiect. La rezidentiat aparuse si o specialitate noua, medicina de urgenta, pentru care am si optat initial. Doar ca ulterior au fost 2 factori care m-au facut sa imi schimb optiunea. Intre timp spitalul respectiv a ramas la stadiul de fundatie si cateva ziduri ridicate, stadiu in care se afla si acum. In al doilea rand am inceput sa studiez homeopatia si mi se parea ceva foarte interesant. Asa ca am cautat o specialitate care sa aiba asemanari cu homeopatia si asa am ajuns la imunologie si alergologie. E suficient sa mentionez ca in imunologie principiul vaccinarii este similar oarecum cu principiul de baza al homeopatiei. Se administreaza un microb sau parti dintr-un microb unei persoane sanatoase pentru a o proteja de boala produsa de acel microb. La fel functioneaza si homeopatia, doar ca nu se administreaza neaparat microbi, ci tot felul de preparate din plante, produse animale sau minerale, in cantitati extrem de mici.

   

Marina Almășan : – Ce interesant! Îmi permiteți o curiozitate personală?  Toate referirile pe care le-am citit până acum despre alergii ( și la noi, și la străini) spun că cea mai mare parte a lor are cauze necunoscute. Nu v-a descurajat acest lucru? 

Dr. Rareș Simu : – Cred ca va referiti , de fapt, la asa-numitele alergii cutanate sau eruptii pe piele. Aici este vorba nu neaparat ca nu putem identifica ce produce alergia, ci de faptul ca majoritatea eruptiilor –urticaria sau eczema- au alte cauze, nu o cauza alergica. Doar un procent mic, aproximativ 5 % din urticariile cronice au cauza alergica. Restul au alte cauze- boli inflamatorii, boli parazitare, infectii microbiene sau virale, deficite enzimatice, boli autoimune.- care pot fi puse in evidenta daca se fac investigatii amanuntite , specifice.  O parte importanta din aceste cazuri de urticarie nu au o cauza anume ci reprezinte o boala in sine, la fel cum este si in cazul hipertensiunii arteriale esentiale sa zicem. Daca vorbim despre alergii care se manifesta la nivel respirator, rinita sau astm, aici lucrurile sunt destul de clare. La ora actuala exista teste care pot stabili exact cauza bolii alergice, alergenul care provoaca probleme. Mai mult, se pot face tratamente specifice, tintit spre alergenul implicat, cu rezultate foarte bune , care pot conduce la remisia bolii- imunoterapia specifica.  

          

Marina Almășan : – Aha, m-am lămurit! Spuneți-mi, care vi se pare cea mai fascinantă latură a meseriei dvs și de ce? 

Dr. Rareș Simu : – Faptul ca in imunologie mai ales, dar si in alergologie, se fac descoperiri spectaculoase in ritm alert. In permanenta se gasesc noi molecule, noi mecanisme care explica mai bine functionarea sistemului imun si permit dezvoltarea unor terapii din ce in ce mai eficiente. Sistemul imun este esential pentru o sanatate perfecta. Este implicat inclusiv in procesul de imbatrinire. Un sistem imun echilibrat asigura si o longevitate mai mare prin incetinirea acestui proces.

Marina Almășan : – Sunteți un excelent alergolog și un imunolog strălucit, care , in plus, iată, se sprijină cu succes pe homeopatie. Ce anume v-a convins s-o virați spre acest domeniu? Care sunt victoriile dvs in această direcție?

Dr. Rareș Simu : – Cateodata, arsenalul terapeutic medicamentos in imunologie sau alergologie presupune si efecte adverse nedorite sau complianta din partea pacientului scazuta.  De multe ori, in bolile alergice medicatia doar tine sub control simptomatologia, fara a rezolva cu adevarat problema cu care se confrunta pacientul.  Aici apar de fapt efectele spectaculoase ale homeopatiei, cand pacientul isi rezolva problemele fara sa mai depinda de o medicatie pe care trebuie sa o ia zi de zi pe termen nelimitat.

Marina Almășan : – Am văzut o mențiune pe site-ul Clinicii “Armonia”, unde oferiți consultații : “Evaluare cu iridoscopul”. N-am înțeles nimic! Mă ajutați?

Dr. Rareș Simu : – Iridologia este un instrument cu ajutorul caruia se pot obtine informatii legate de starea de sanatate a pacientului. La nivelul corpului uman exista zonele reflexogene, zone unde se proiecteaza toate organele. Acest lucru este cunoscut si in medicina clasica, la nivelul creierului exista zona  homunculus senzitiv si motor unde se proiecteaza corpul din punct de vedere motor sau senzorial. In terapiile complementare cea mai cunoscuta zona reflexogena este la nivelul talpilor. Aici se proiecteaza toate organele interne si prin masaj sau presopunctura in zonele de proiectie se echilibreaza activitatea respectivelor organe. La fel la  nivelul irisului se proiecteaza intreg organismul. Urmarind anumite modificari de structura, de culoare, precum si imaginea de ansamblu a irisului se pot  afla informatii importante. Este daca vreti un instrument care ajuta medicul atunci cand consulta pacientul. Putem face o analogie cu stetoscopul – instrumentul care ajuta medicul sa afle mai multe informatii despre functionarea plamanilor sau a inimii. Dealtfel inclusiv in medicina clasica exista semne clinice care apar la nivelul irisului, legate de anumite afectiuni. De exemplu inelul colesterolotic, un arc de cerc albicios care circumscrie irisul si care apare la pacientii cu dislipidemie.  

Marina Almășan : – Ce fascinant! Aș reveni însă tot la competențele dvs în imunologie. Toată lumea vorbește astăzi despre imunitate. În sfârșit, omenirea a înțeles cât de importantă este, iar pentru dumneavoastră este, practic, unul din domeniile în care excelați. Ce-i recomandați pacientului cu o slabă imunitate? 

Dr. Rareș Simu : – Imunitatea organismului este extrem de complexa. Exista o multitudine de probleme care pot sa apara la nivelul sistemului imun. Fiecare in parte necesita anumite recomandari si tratamente specifice.  Pe langa aceasta, pentru fiecare pacient  sunt anumite recomadari cu caracter general necesare pentru echilibrul sistemului imun. Acestea sunt legate de un stil de viata sanatos. Aici ma refer nu doar la o alimentatie sanatoasa, pe care se pune accent din ce in ce mai mare in ultimii ani, ci si pe activitatea fizica, pe sport in general. Eu recomand exercitiile fizice, sportul in general, realizate in aer liber, in natura. Activitatea fizica, prin stimularea circulatiei sanguine si a respiratiei are un efect benefic major asupra imunitatii. Un sport pe care il recomand in mod special este inotul. De asemenea trebuie luate in considerare si aspectele care tin de echilibrul psihoemotional. Exista o legatura stransa intre sistemul nervos si sistemul imun. De aceea tot ce afecteaza sistemul nervos afecteaza si sitemul imun. Recomand pacientilor mei sa evite stresul, suprasolicitarea, sa gaseasca metode de relaxare, de deconectare de la stresul cotidian. In plus trebuie rezolvate toate situatiile conflictuale, inclusiv din mediul professional sau familial. Mai mult, trebuie cautate si rezolvate  traumele emotionale, chiar daca sunt mai vechi, generatoare de stres la nivel subconstient, cu efect nociv asupra sistemului imun. In aceste situatii eu recomand inclusiv psihoterapia. 

            

Marina Almășan : – Vă mulțumesc pentru toate aceste recomandări prețioase. Pentru ca sunteți și un creator de remedii, aveți, personal, o formulă-minune de întărire a imunității? 

 

Dr. Rareș Simu : – In cadrul clinicii am dezvoltat combinatii de plante cu efecte imunomodulatoare. Avantajul acestor combinatii este legat de faptul ca pot fi administrate si la pacientii cu boli autoimune la care, teoretic, trebuie evitata imunostimularea ce ar putea accentua mecanismul autoimun. Pe langa aceste combinatii, recomand si vitamine si oligoelemente cu actiune antioxidanta. Antioxidantii au efecte benefice, de protejare a sistemului imun in fata atacului radicalilor liberi, unii dintre principalii dusmani ai imunitatii.     

Marina Almășan : – Am o mare curiozitate, pe care o trag demult după mine. Iată, a venit momentul să mă lămurească un specialist : Lumea a înebunit cu vitaminele. Cunosc persoane care iau pumni de vitaminte și suplimente nutritive, de multe ori după ureche. Ce le spuneți? Ce vitamine ne recomandați?

Dr. Rareș Simu : – Este recomandat pentru fiecare sa consulte un specialist inainte de a urma o cura cu vitamine sau suplimente. Pentru a fi eficiente acestea trebuie recomandate in functie de necesitatile fiecarui organism in parte. Exista o serie de analize care se pot face pentru a vedea ce vitamine sau minerale sunt recomandate. In general pot fi administrate vitaminele cu efect antioxidant- in special vitaminaD, pentru care majoritatea populatiei are un deficit si vitaminaC- si suplimente cu plante cu efect adaptogen.  Actiunea adaptogena a plantelor inseamna ca acestea actioneaza la nivelul glandelor endocrine care ajuta si organismul sa faca fata stresului extern, in special asupra suprarenalei, sustinand activitatea si echilibrul acestora. Prin acest efect sunt esentiale pentru sustinerea imunitatii pentru ca , asa cum am aratat, exista o legatura stransa intre sistemul nervos si sistemul imun.  

Marina Almășan : – Suntem în plină pandemie și cam toate intrebările reporterilor ( dar și cele care-l frământă pe omul de rand) se concentrează pe acest subiect. Cu siguranță, spiritul iscoditor care vă caracterizează s-a aplecat și asupra unor remedii în acest sens. Deși se tot vorbește ce “protocoale”, are doctorul Rareș Simu propriul leac ( sau măcar niște sfaturi) legat de acest virus temut?

Dr. Rareș Simu : – Pe langa recomandarile cu caracter general, legate de igiena individuala stricta, purtarea mastii de protectie mai ales in spatiile inchise si evitarea aglomeratiilor, la fel , in special in spatii inchise, alimentatie sanatoasa si exercitii fizice in natura, in cadrul clinicii recomand pacientilor un preparat propriu –Imuno8. Sigur ca acest remediu nu este specific pentru infectia cu SARS CoV2, ci este un remediu pe care il recomandam si inainte pentru profilaxia infectiei cu virusul gripal sezonier. Pot sa va spun ca efectele sunt foarte bune , majoritatea celor care au luat acest preparat au trecut prin aceasta perioada fara sa se infecteze sau au facut forme usoare ale bolii.   

Marina Almășan : – Spre finalul interviului aș vrea sa părăsim puțin teritoriul profesiei. O să vă întreb cum este Rareș Simu, după ce se dezbracă de halatul alb? 

Dr. Rareș Simu : – In general timpul liber este destul de limitat. De obicei il petrec in cadrul familiei. Pasiunile, comune as putea spune, sunt legate de sport in general- inot, schi, patinaj, bicicleta. De altfel asa se desfasoara si vacantele noastre- vara la mare, unde putem sa inotam in voie si eventual o saptamana la munte, pentru drumetii sau excursii cu bicicleta- iarna neaparat la munte, unde practicam schi alpin. Trebuie sa va spun ca sportul este cumva o traditie in familie, tatal meu a practicat inot, schi si hochei de performanta, ulterior fiind chiar antrenor de schi alpin.  Imi aduc chiar aminte ca in copilarie, cand practicam si eu hocheiul, atunci cand antrenorul nostru lipsea, fiind fost coleg de echipa cu tatal meu, il ruga sa conduca el antrenamentul, ceea ce era o motivatie in plus pentru mine.          

Marina Almășan : – In final, ca să păstrăm terminologia medicală, o să vă întreb care sunt “simptomele” unui medic de 10?

Dr. Rareș Simu : – As spune ca in primul rand vocatia. Un medic de 10 trebuie sa fie pasionat de profesie, altfel nu se poate. Apoi trebuie sa existe o anumita intuitie pentru a surprinde anumite aspecte subtile care trec dincolo de analize sau investigatii specifice. Nu in ultimul rand trebuie sa existe empatie dar si detasare fata de pacient, pentru a permite o abordare obiectiva si eficienta a fiecarui caz in parte. Desigur ca toate acestea trebuie sa existe pe fondul unui proces de studiere, de aprofundare a cunostintelor,  care incepe odată  cu facultatea, continua cu rezidentiatul si  nu se incheie de fapt niciodata.  

Marina Almășan : – Vă mulțumesc frumos!