Ciroza hepatică

Recomandari oferite de Dr Rares Simu – Specialist in  Imunologie clinica si Alergologie

Este o afecţiune a ficatului, în care structura acestuia este distrusă prin anumite boli (hepatite de diferite cauze) şi apar cicatrici care perturbă funcţiile normale, până la blocarea totală. Reprezintă ultimul stadiu de evoluţie a majorităţii bolilor hepatice cronice. Aceasta nu înseamnă că toate bolile cronice ajung la ciroză. Cicatricile care apar sunt sub forma unor noduli, mai mari sau mai mici, care distrug alcătuirea normală a ficatului.

În ultima perioadă, se constată o creştere importantă a numărului de cazuri de ciroză. Cauzele sunt diferite în diferite ţări, în funcţie de gradul de dezvoltare şi condiţiile social-economice. Astfel, în zonele cu condiţii mai slabe, acest fenomen apare din cauza răspândirii hepatitei infecţioase (B şi C), ca urmare a condiţiilor igienico-sanitare mai precare. În schimb, în ţările dezvoltate, cu un sistem sanitar bine pus la punct, cauza o reprezintă în special creşterea numărului de hepatite toxice, ca urmare a consumului de alcool, la care se adaugă un regim alimentar în care abundă produsele chimice în dauna celor naturale.

Cauzele bolii. Aşa cum am arătat, ciroza reprezintă stadiul final al unei hepatite. Ca urmare, cauzele cirozei sunt comune cu cele ale hepatitei. Pe primul loc se situează cauzele infecţioase, virale: virusul hepatitic B, virusul hepatitic C.

Un loc la fel de important îl ocupă consumul de alcool. Aici, trebuie să spunem că există persoane care nu consumă mari cantităţi de alcool, o dată, dar beau zilnic sau aproape zilnic, timp îndelungat (în medie 50-70 ml alcool tare). Corelat cu o anumită sensibilitate a organismului (predispoziţie datorată unei enzime care prelucrează alcoolul şi a cărei cantitate poate varia), este suficient pentru a dezvolta ciroza. În schimb, există persoane, extrem de puţine, care consumă regulat mari cantităţi de alcool, perioade lungi de timp, având un ficat perfect sănătos până la bătrâneţe. Aceasta se explică tocmai prezenţei în cantitate mare a acelei enzime care degradează rapid alcoolul. De menţionat că, de multe ori, cele două cauze (virusul şi alcoolul) se asociază, boala având o evoluţie mult mai gravă.

Mai există şi alte cauze de ciroză, dar acestea sunt mult mai puţin frecvente: boli ale aparatului biliar, insuficienţa cardiacă, tulburări ale metabolismului unor substanţe care nu mai sunt prelucrate corespunzător şi se depun în ficat, abuzul de medicamente, toxice hepatice (metotrexat, amiodaronă, rifampicină), tulburări ale sistemului imunitar.

Modificările la nivelul ficatului. Pe parcursul bolii, în interiorul ficatului, se produc o serie de leziuni. Iniţial, apare o distrugere a celulelor hepatice, care mor (necroză celulară). În locul acestora, apar ulterior alte celule, dar care nu mai sunt la fel cu cele normale. Ele sunt dispuse sub formă de noduli şi sunt înconjurate de ţesut fibros (cicatrice). În acest fel, treptat, pe măsură ce boala progresează, se ajunge ca întregul ficat să fie distrus şi să se modifice după cum am arătat. Această structură refăcută, cu noduli şi ţesut fibros, nu îi mai permite să-şi desfăşoare funcţiile normale.

În mod normal, ficatul are o suprafaţă netedă. Ficatul cirotic are însă o suprafaţă neregulată, datorată nodulilor, care pot să fie de dimensiuni mici sau pot să fie mari. Ficatul, în ansamblu, poate să fie crescut în dimensiuni, de obicei în cirozele alcoolice, sau micşorat până la o treime din mărimea normală.

Manifestări. Fiind unul dintre cele mai importante organe, fără de care viaţa nu este posibilă, orice boală a ficatului are repercusiuni asupra tuturor celorlalte organe şi sisteme. Manifestările apar ca urmare a două procese, produse de modificarea structurii ficatului: perturbarea activităţii celulelor hepatice şi perturbarea circulaţiei sanguine la nivelul ficatului

Perturbarea funcţiei celulelor se manifestă prin: lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, starea de oboseală, scăderea capacităţii de efort, sângerări din gingii sau nas, tegumente uscate şi subţiate, scăderea masei musculare, apariţia icterului (colorarea în galben a tegumentelor şi eliminarea de urină închisă la culoare), tulburări endocrine din cauza perturbării prelucrării hormonilor (feminizarea la bărbaţi, infertilitate, dispariţia apetitului sexual, dispariţia ciclului menstrual, diabetul zaharat, acumularea de apă în organism la nivelul membrelor, în abdomen şi, în stadii mai avansate, la plămâni şi inimă), afectarea funcţiei de detoxifiere, cu acumularea de produşi toxici, care în fazele avansate produc inclusiv modificări nervoase, degradarea avansată a stării generale a bolnavului.

Perturbarea circulaţiei sanguine la nivelul ficatului se manifestă prin: stagnarea sângelui la nivelul ficatului, cu perturbarea transportului substanţelor care sunt prelucrate la acest nivel; tulburări digestive- balonări, esofagite, gastrite, ulcere; acumularea de sânge la nivelul splinei care creşte în dimensiuni şi apar tulburări în funcţionarea ei; dilatarea vaselor de sânge care aduc sânge la ficat şi formarea de varice la nivelul esofagului; ruperea varicelor, din cauza creşterii continue a presiunii sângelui, cu hemoragii masive care pot să pună în pericol viaţa pacientului; acumularea de lichid în abdomen.

Diagnosticul. În stabilirea diagnosticului, se ridică două probleme. Prima şi cea mai importantă este diferenţierea între hepatita cronică şi ciroză. Manifestările în stadiile iniţiale ale cirozei sunt identice cu cele din hepatita cronică. Doar în stadiile avansate, când apar acele modificări caracteristice (slăbire marcată, umflarea abdomenului, membrele lipsite de musculatură, culoarea galben- pământie), se poate face o diferenţiere doar pe baza manifestărilor vizibile.

A doua problemă, care din fericire apare destul de rar, este de a stabili diagnosticul în timp util. Uneori, manifestările care apar sunt relativ nespecifice şi reduse ca intensitate, până se ajunge astfel în stadii avansate. În aceste cazuri, diagnosticul este pus târziu.

Pentru rezolvarea acestor probleme este nevoie de efectuarea analizelor de laborator. Se fac investigaţii imagistice şi analize de sânge.

Investigaţiile imagistice permit vizualizarea ficatului şi a altor organe care suferă modificări în ciroză. Cele mai utile sunt:

ecografia abdominală, metodă neinvazivă, prin intermediul căreia se observă aspectul ficatului, splinei şi al vaselor de sânge; de asemenea se poate vedea dacă există lichid (ascită) în cavitatea abdominală;

scintigrafia hepatică şi recto-porto-scintigrafia sunt utile pentru aprecierea dimensiunilor, formei şi structurii ficatului şi splinei; în plus, pot aduce informaţii deosebit de preţioase legate de varicele esofagiene incipiente, în acest fel făcându-se diferenţa între ciroză şi hepatită cronică;

endoscopia digestivă superioară examinează esofagul şi stomacul la nivelul cărora se constată modificările produse de tulburarea circulaţiei hepatice, cele mai importante fiind varicele esofagiene; se poate aprecia gravitatea acestora şi riscurile de ruptură şi hemoragie;

puncţia biopsie hepatică este o metodă prin care se recoltează o bucăţică de ţesut hepatic şi se examinează la microscop, urmărindu-se structura ficatului şi modificările care apar; se poate realiza urmărindu-se prin ecografie, prin examen computer tomograf sau se face folosindu-se anumite puncte de reper;

tomografia computerizată oferă imagini detaliate ale ficatului, splinei şi vaselor de sânge, mai precise decât în cazul ecografiei;

laparoscopia, prin intermediul căreia se vizualizează interiorul abdomenului, aduce informaţii importante pe baza cărora se poate stabili cu exactitate diagnosticul; se urmăreşte aspectul ficatului, al splinei, prezenţa lichidului, starea circulaţiei sanguine, prezenţa unor eventuale tumori;

paracenteza este metoda prin care se scoate lichidul prezent în abdomen, acesta fiind apoi analizat în laborator.

Analizele de sânge urmăresc să stabilească modificările care apar în funcţia deficitară a ficatului. Se determină:

– nivelul albuminei (principala proteină din sânge, care este sintetizată în ficat) care este scăzut; cu cât este mai scăzut nivelul acesteia, cu atât este mai avansată boala;

– gamma-globulinele au valori crescute, invers proporţional cu albumina, semnificând procesul inflamator (de distrugere) al ficatului;

colinesteraza este o altă substanţă sintetizată în ficat, al cărei nivel sanguin scade în ciroză;

factorii care intervin în coagularea sângelui sunt, de asemenea, în cantităţi scăzute;

transaminazele, enzimele care arată distrucţia ficatului, se găsesc în cantităţi crescute în sânge; în faza finală a cirozei, atunci când nu mai există ţesut hepatic normal aproape deloc, transaminazele scad sub valorile normale, semnalizând gravitatea deosebită a bolii;

bilirubina, fosfataza alcalină, gama-glutamil transpeptidaza sunt substanţe care sunt la valori crescute în sânge, semnificând îngreunarea eliminării bilei (icterul);

hematiile (globulele roşii), leucocitele (globulele albe) şi trombocitele (care intervin în coagularea sângelui) sunt scăzute, din cauză că sunt distruse de splină, a cărei activitate este perturbată (vezi mai sus).

Evoluţie şi complicaţii. Ciroza hepatică este o boală cronică gravă, cu evoluţie severă, spre deces. Este important să fie stabilit diagnosticul în stadiile iniţiale, pentru că, printr-un regim şi tratament adecvate, se poate prelungi evoluţia bolii. La început, ciroza poate să nu se manifeste în nici un fel sau doar prin simptome nespecifice, aşa cum am arătat mai sus. Aceasta este faza compensată, în care ţesutul hepatic neafectat reuşeşte să îndeplinească funcţiile normale ale ficatului. Se consideră că, dacă măcar un sfert din toată masa ficatului este sănătoasă, este suficient pentru îndeplinirea activităţilor sale.

Atunci când boala evoluează şi ţesutul hepatic sănătos devine insuficient pentru o bună funcţionare, apar manifestările cirozei aşa cum au fost descrise mai sus. În acest caz, se consideră că ciroza s-a decompensat. Există două componente ale decompensării:

decompensarea ţesutului hepatic, manifestată prin scăderea substanţelor care se sintetizează în ficat, cu tulburările consecutive (vezi mai sus la analize din sânge);

decompensarea circulaţiei sanguine, manifestată prin acumularea de lichid în abdomen şi alte zone.

Pe parcursul evoluţiei, pot să apară perioade de acutizare a simptomelor, care sunt foarte periculoase pentru viaţa pacientului. Acestea sunt produse de nerespectarea restricţiilor şi a tratamentului (de exemplu, consumul de alcool). De fapt, apar episoade de hepatită acută, care se suprapun peste boala de bază.

Pe lângă acutizări, mai pot apărea şi alte complicaţii, care reprezintă un risc pentru viaţa bolnavului:

tulburări renale, care se manifestă prin reducerea cantităţii de urină eliminată şi, în consecinţă, se reţin lichidele în organism;

hemoragia digestivă superioară, care se produce prin ruptura varicelor esofagiene, datorită creşterii continue a presiunii în circulaţia sanguină hepatică; este o complicaţie deosebit de gravă, o dată ce a apărut, supravieţuirea la 3 ani este de 30 %; în prezenţa ei trebuie luate măsuri urgente, cea mai eficientă fiind endoscopia digestivă superioară, care permite atât stabilirea locului hemoragiei cât şi aplicarea măsurilor pentru oprirea ei;

afectarea cerebrală (encefalopatia portală) se produce datorită distrugerii ficatului, care nu mai poate să îndeplinească funcţia de detoxifiere şi datorită tulburărilor în circulaţia sângelui, care nu mai poate transporta substanţele toxice spre ficat pentru detoxifiere; acestea, rămânând în sânge şi ajungând la creier, îi afectează funcţionarea; această complicaţie apare de obicei în fazele terminale şi se manifestă prin: tremurături ale extremităţilor, tulburări de vorbire, tulburări de conştienţă, comă; există anumiţi factori care favorizează apariţia encefalopatiei (hemoragiile digestive, abuzul de diuretice, regimul alimentar bogat în carne şi preparate din carne, utilizarea de somnifere sau sedative, prezenţa constipaţiei);

cancerul hepatic este cea mai gravă complicaţie; apare mai ales în cirozele produse de virusurile hepatice B şi în special C; atunci când apare o alterare bruscă a stării generale a pacientului, fără un motiv evident, cu agravarea simptomelor, se poate presupune transformarea cirozei în cancer.

Aşa cum am arătat, ciroza hepatică are o evoluţie gravă. Supravieţuirea la 5 ani a bolnavilor diagnosticaţi cu ciroză este între 15-50 %. Procentul depinde foarte mult şi de faza în care se găseşte ciroza, cele compensate având o evoluţie mult mai bună. De aceea, este important ca diagnosticul să se facă în faza de început, pentru a se putea lua măsurile terapeutice necesare. Din păcate, în multe cazuri diagnosticul se face doar atunci când apare o complicaţie a cirozei, deci într-o fază avansată, deoarece bolnavul ignoră manifestările bolii, acestea nefiind foarte evidente (vezi mai sus) sau pur şi simplu pentru că pacientul evită să meargă la medic.

 Dl Dr Rares Simu – specialist in Imunologie clinica si Alergologie , ofera consultatii pentru evaluarea si tratamentul natural al cirozei hepatice.