ASTMUL BRONSIC articol preluat din Formula As

Dr Rares Simu– Specialist in Imunologie clinica si Alergologie 
(Răspuns pentru ANA, F. AS nr. 1236: “Am astm bronşic, stări de rău şi tensiune foarte mică”)

Psihicul, o cauză prea puţin cunoscută

Astmul este o afecţiune inflamatorie cronică a plămânilor, respectiv a bronhiilor mici şi a bronhiole­lor. Nu întâmplător, mecanismele, la nivel fizic, prin care apare astmul, ţin de o reacţie exa­gerată a siste­mului imunitar, care duce la îngreunarea expulzării aerului din plămâni. Aceasta este de fapt o reflec­tare în planul fizic a cauzei profunde, psihoemoţionale, care duce la apariţia bolii. Cauza psihoemoţională a astmu­lui ţine de anxietate. Este o anxietate de mani­fes­tare plenară a propriei per­sonalităţi, a propriului eu. Pacienţii cu astm trăiesc o frică de a nu se întâmpla ceva rău, ceva ce ei nu pot controla, ceva ce ţine de o forţă externă mult mai puternică decât ei. Este, de fapt, o frică de necunoscut, de ceea ce iese din afara anumitor tipare. Din această cauză, persoanele predis­puse la astm se ascund în spatele unor reguli stricte, în spatele unor persona­lităţi puternice sau în spatele unor per­soane foarte autoritare. Aceasta duce la SUFOCAREA propriei personalităţi, a eului interior. Frica de a trăi pe cont propriu, prin propriile puteri, prin pro­pria personalitate, frica de viaţă, duce, de fapt la apariţia astmului. În cazul copiilor, se întâl­nesc două situaţii. În primul caz, se poate ca această anxietate a părinţilor să se transmită copiilor, chiar inconştient. În acest caz, copilul caută să se refugieze în spatele unei personalităţi mai puternice, cineva care să-l protejeze, şi se poate ajunge la SUFO­CAREA propriei personalităţi. Această situaţie se întâlneşte în cazul familiilor în care astmul “se moşteneşte”. În a doua situaţie părinţii exercită o presiune puternică asupra copilului fie pentru a-l proteja excesiv – la nivel fizic, emoţional sau mental, fie pentru a-l forţa să obţină performanţe din ce în ce mai mari. Acesta este cazul părinţilor care au anumite frustrări legate de propria reuşită în viaţă şi care caută să compenseze acest lucru prin copii. Constrângerile asupra copilului duc, şi în acest caz, la o lipsă de dezvoltare, la o SUFO­CARE a propriului eu, a pro­priei personalităţi, sufo­care care se manifestă la nivel fizic prin probleme respi­ratorii de tipul astmului.

Simptome şi manifestări ale astmului bronsic

Din punct de vedere strict medical, există două mari categorii de astm, în funcţie de cauză: astmul alergic – extrinsec şi astmul non-alergic – intrinsec. În cazul astmului alergic se produce o reacţie de apă­rare exagerată a organismului faţă de anumiţi agre­sori din exterior – alergeni. Există mai multe tipuri de alergeni: praf de casă, mucegai, peri de animale – aler­geni pereni, care sunt prezenţi pe tot parcursul anu­lui, sau diferite tipuri de polenuri – alergeni sezo­nieri, care acţionează doar în anumite perioade ale anu­lui. În cazul astmului non-alergic factorii declan­şatori ţin chiar de organismul pacientului. De multe ori, crizele de astm sunt declanşate de infecţii respira­torii, mecanismele imunologice prin care organismul luptă cu infecţia fiind dereglate duc la apariţia unei inflamaţii puternice la nivelul căilor respiratorii mici, ceea ce face dificilă expulzarea aerului din plămâni.

În mod tipic astmul se manifestă prin crize a căror durată şi frecvenţă dau gravitatea bolii. Crizele se caracterizează prin trei manifestări principale: senza­ţie de lipsă de aer (dispnee), tuse şi respiraţie şuieră­toare (wheezing). Aceste manifestări nu trebuie să fie prezente toate, câteodată este prezentă una singură sau doar două. De obicei crizele sunt declanşate de expunerea la alergeni – în cazul astmului alergic, sau de infecţii respiratorii – în cazul astmului intrinsec. Există şi factori declanşatori nespecifici, care pot declanşa crizele în cazul ambelor tipuri de astm. Din această categorie fac parte mirosurile puternice de chimicale, fumul de ţigară, ceaţa, umezeala excesivă, frigul sau chiar un stres puternic. În anumite situaţii, când crizele sunt foarte frecvente, se poate ajunge la starea de rău astmatic, care reprezintă o situaţie gravă, care poate pune în pericol viaţa pacientului.

În cazul astmului alergic, atunci când pa­cien­tul suferă de alergii puternice, expunerea la aler­gen se poate manifesta, pe lângă criza de astm, şi prin simptome generale, de afectare a întregului organism. În situaţii extreme se poate ajunge până la şoc ana­filactic cu scăderea marcată a tensiunii arte­riale şi chiar comă. În toate cazurile de astm evoluţia, dacă aces­ta nu este corect tratat, merge cu afectarea irever­sibilă a plămânilor, ceea ce duce la per­manen­tizarea dificultăţilor de respi­raţie. Se ajunge în această situaţie la instalarea unei afecţiuni grave a plă­mâ­nilor: bronhopneumopatia obstruc­tivă cronică-BPOC. Din cauza afectă­rii cronice a plămânilor, se poate ajun­ge apoi la afectarea inimii, care este suprasolicitată. Acesta este stadiul cel mai grav şi final al evoluţiei astmului (cordul pulmonar cronic). Desigur că atunci când astmul este corect tratat, toată această evoluţie nefavorabilă poa­te fi stopată şi chiar se poate ajunge la remisia astmului ca atare.
Diagnosticarea astmului se face cli­nic cel mai uşor atunci când pa­cientul se prezintă în criză. În afara crizelor, diagnosticarea se face prin investi­ga­rea funcţiei pulmonare, prin teste de respiraţie – teste venti­latorii sau spirometria. Aceasta este investigaţia standard prin care se pune diagnosticul de astm. Atunci când nu este suficient, se pot face şi alte teste, tot de respiraţie: test bronhomotor, ple­tismografie, tes­te de provocare. Pen­tru a stabili tipul de astm – aler­gic sau intrinsec – este ne­voie de teste alergologice, pentru a stabili dacă pacien­tul este alergic şi la ce. Acestea se pot face din sânge sau direct la nivelul te­gu­mentului, în funcţie de indicaţia medi­cului.

Tratamentul corect al astmului

Pentru a trata corect astmul trebuie ţinut cont de aspectele prezentate mai sus. În pri­mul rând, toate tratamentele trebuie însoţite de o schimbare a stilului de viaţă şi chiar de psiho­terapie. Pacienţii trebuie să găseas­că resursele interioare pentru a ieşi din ca­ra­pacea în care s-au refugiat. Trebuie să în­ceapă să trăiască pe cont propriu, prin pro­priile puteri, să capete încredere în propria persoană, să-şi dezvăluie ade­vărata perso­na­litate, să nu se mai ascundă în spa­te­le anumitor personalităţi puternice, în spatele anu­mitor reguli sau şabloane foarte stricte. Cu alte cu­vinte, trebuie să renunţe la frică şi lipsa de încredere în propria persoană.
În astmul bronşic sunt dezechilibrate mecanismele de apărare ale organismului. Astfel, apare o reacţie exagerată la anumiţi stimuli. Acest dezechilibru apare fie datorită intoxi­cării organismului prin alimentaţie incorectă, fie datorită unui mediu poluat (fum de ţigară, gaze de eşapament etc.), fie datorită unui stres puternic sau repetat. Prin urmare, este foarte impor­tant să fie identificată şi îndepărtată cauza care a dus la acest dezechilibru. De asemenea, un efect benefic îl au curele de dezintoxicare (regimul Oshawa, cura cu argilă, cura cu aloe, cura cu ouă de prepeliţă).Cel mai important tratament: desensibilizarea

Inamicul nr. 1 al toamnei – ASTMUL BRONŞIC

Principalul tratament care trebuie avut în vedere în astm, atunci când se identifică un alergen, este tra­tamentul de desensibilizare. Acesta constă în expu­nerea controlată a organismului chiar la alergenul la care reacţionează. În acest fel, organismul este învăţat cum să tolereze acel alergen, blocându-se reacţia care duce la apariţia şi dezvoltarea astmului. Cu cât acest tratament se începe mai repede, poate chiar înainte de declanşarea astmului (atunci când se descoperă tere­nul alergic), cu atât evoluţia ulterioară este mai bună, chiar cu remisia totala a astmului.

Există două tipuri de tratament de desensibilizare: tratamentul homeopat şi trata­metul clasic alopat. Ambele sunt extrem de eficiente, dar trebuie avut în vedere că durata unui astfel de tratament este pe parcursul câtorva ani.
Pentru tratamentul fitote­ra­­peutic al astmului se folo­sesc plante cu efecte antiinfla­ma­toare, imunomodulatoare şi antialergice. Efecte foarte bu­ne se obţin cu coacăz negru, lemn-dulce, urzică, trei-fraţi pătaţi, extract de ardei iute, yucca, măceşe, călin, ulei de chimen negru, ulei de ore­gano, vitamina C.

Pentru tratamentul ho­meo­­patic sunt folosite, în princi­pal, următoarele remedii: Ipecachuana – în special pentru crizele de astm; când bolnavul prezintă accese de tuse cu senzaţia că pieptul este plin de secreţii pe care nu le poate expectora, însoţite de greaţă şi chiar vărsături; simptomele se agravează dacă bolnavul stă culcat. Nux vomica: este indicat în cazul în care cri­zele se însoţesc de dureri de cap, tuse care este agra­vată la rece, în special dimineaţa, între orele 4 şi 5; de asemenea, pot apărea tulburări digesti­ve cu sen­zaţie de balonare, după ce mănâncă. Aconi­tum: în special în crize care sunt însoţite de nelinişte fără motiv, frică de moarte; bolnavul este roşu la faţă, simte că pieptul îi este strâns ca de o bandă, poate vorbi doar câte puţin, cele mai mici eforturi îi agra­vează starea. Kali carbonicum: bolnavul se trezeşte noaptea, pe la orele 3-4, cu dificultăţi de respiraţie, speriat, trebuie să stea aplecat înainte, cu coatele pe genunchi, cu capul sprijinit; simte nevoia să doarmă cu capul ridicat. Lachesis: bolnavul se trezeşte în criză, tuşeşte cu o mare cantitate de expectoraţie se­roasă (apoasă), care îl uşurează; nu suportă nici cea mai mică presiune în jurul gâtului sau pe piept, simte că inima se opreşte şi nu mai bate o scurtă perioadă, după care are brusc pulsul accelerat; simptomele se agravează în încăperi calde, neaerisite.

Presopunctura ajută în tratamentul crizelor: se masează pulpa degetului mare de la mână, timp de 10-15 minute.

Tratamentul clasic (cu medica­mente) al ast­mului presupune, de asemenea, două compo­nente: terapia crizelor şi terapia de fond. Este im­por­tant de ştiut că cea de-a doua tre­buie făcută fără întreruperi, pentru că aceste medi­camente clasice nu vinde­că afecţiu­nea, ci doar o ţin sub con­trol. De aceea, chiar dacă pacien­tul nu mai prezintă crize de astm perioade lungi de timp, tratamentul nu se între­rupe decât strict la indicaţia medi­cu­lui. Pentru criză se folosesc spray-uri bronhodilatatoare cu acţiune rapidă , iar în cazul în care criza nu cedează, se folosesc preparate cortizonice injec­tabile, aersoli cu bron­hodilatatoare, mucolitice, bron­ho­dilatatoare in­jectabile, oxigenoterapie. Medicaţia de fond se pre­scrie în funcţie de gradul de gravitate al bolii. Dacă pacientul prezintă crize la intervale mari, nu este necesară. Altfel se utilizează, în principal, medicaţie inhalatorie (spray-uri) antiin­flamatoare , bronho­di­la­tatoare , la care se pot adăuga prepa­rate orale în cazurile mai rare. Este de reţi­nut că, de multe ori, ast­mul bronşic nu este recunoscut, în spe­cial din cauză că bolnavii nu se pre­zintă la medic şi se tratează în mod greşit cu antibiotice, conside­rând că au o “ră­ceală care nu mai trece”. Altă greşeală frecventă care apare este tratamentul cu cortizonice, care au efecte adverse foarte severe.

Dr. RAREŞ SIMU

– Centrul de Sănătate şi Viaţă “Armonia”, Bucureşti, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3